Revolutia 1989 - Sectiunea Istoric

"nu avem voie sa uitam acel decembrie 1989"

Istoric

Vasile Ioan Indru

    Ziua de 20 decembrie 1989 ne-a gasit pe toti din nou in centrul municipiului. In jurul orei 16,00, i-am vazut pe urmatorii: Vasile Padurean Covaci, Petrica Balint, Valentin Rosada, Iosif Kovacs, Ioan Bejan, Ovidiu Budulan, Marius Kurin, Alexandru Corozel, Sorin Boanca etc. S-a hotarat plecarea spre IURT-Lugoj pentru a-i scoate pe muncitori in strada si pentru a fi mai multi. Grupul astfel format a pornit peste Podul de Fier trecand prin fata militiei  si primariei, scandand lozinci anticomuniste si anticeausiste. Nu putini erau unii care de pe margine ne injurau si chiar huiduiau. Printre noi erau deja si multi timisoreni, unii chiar muncitori de la U.M.T. Ajunsi in fata Unitatilor Militare de pe strada Timisoarei am avut cu totii grija sa nu ne apropiem de gardurile ce imprejmuiau Unitatile pentru a nu da ocazia militarilor sa ne aresteze. A inceput sa se traga spre noi: atunci au fost impuscati mortal Valentin Rosada si Brocea Daniel, iar raniti Mircea Nicolae Bejan, Simion Nicolae Stoica, Doru Daneliuc si Ioan Traian Papp. Am inceput cu totii sa strigam „Asasinii ! Asasinii !”.
    Ne-am continuat apoi drumul spre IURT iar de acolo, dupa ce ni s-au mai alaturat si muncitori de la MONDIAL – Lugoj si IUPS-Lugoj , am pornit-o din nou spre oras. Masa de manifestanti, acum cu mult mai mare, s-a indreptat prin toate cartierele municipiului scandand si chemand oamenii sa ni se alature. Ajunsi in fata Primariei n-am mai acceptat prostiile tovarasului Tritoiu, care n-a vrut sa arunce de pe balcon portretul lui Ceausescu, si am patruns inauntru dand jos toate portretele dictatorului si aruncandu-le pe fereastra.  Atunci au luat foc si cateva camere din primarie, cine  au fost aceia care le-au incendiat nici in ziua de azi atat eu cat si colegii mei nu am aflat. Printre cei care au intrat primii in Primarie i-am vazut pe : Aurel Iamandi, Iosif Kovacs, Toma Nicolae, Marius Kurin, Dorel Ionel Chinezu, Petrica Balint, Adrian Cretu, Ioan Butnaru, Vasile Padurean Covaci etc.
    Dupa incendierea Primariei am ramas un grup de circa 20 de persoane, format din luptatori, karatisti si judocani, alcatuind o echipa de paza pentru a incerca sa oprim distrugerile si chiar infiltrarile de indivizi pusi pe furat.
S-a stat toata noaptea preluand si telefonul si chiar anuntand Timisoara ca suntem al doilea oras liber din Romania.
Din Timisoara soseau telefoane cam din jumatate in jumatate de ora, unele cu mesaje pozitive altele cu mesaje alarmante : „Fiti tari si sa nu ne lasati singuri!”, „Vin elicoptere si parasutisti dinspre Caransebes!”, „Vin tancuri dinspre Buzias!” etc.
incepand din acea seara s-a format un mic nucleu a ceea ce avea sa devina mai apoi Consiliul Frontului Salvarii din Lugoj; erau acolo Ioan Butnaru, Petrica Balint, Adrian Cretu, Iosif Kovacs, Marius Kurin, Toma Nicolae etc.








Materialul utilizat este din cartile "Revolutia lugojeana" si "Lugojul al doilea oras liber" de Toma Trifon Nicolae